Cultură și turism

Crearea cadrului civic de dezvoltare, promovare, apărare și păstrare a valorilor naționale. Cultura este cel mai bun promotor al valorilor și principiilor în care credem și pe baza cărora construim viitorul.

Turismul – poate fi un motor important de dezvoltare al României mai ales prin prisma mediului natural deosebit pe care îl avem. Destinațiilor regionale și locale trebuie să creioneze o imagine clară, a valorile naturale și culturale ale României prin dezvoltarea turismului.

Direcții de acțiune

  • dezvoltarea politicilor publice de protejare a patrimoniului cultural şi de asigurare a securităţii ecosistemului cultural-creativ.
  • implicarea autorităților locale, comunităților și actorilor culturali în proiectele de dezvoltare și de regenerare urbană sau rurală, care implică și cultura.
  • promovarea valorilor culturale românești și crearea condițiilor de afirmare și dezvoltare în context european și internațional;
  • păstrarea nealterată a valorilor etnice, folclorului, obiceiurilor și tradițiilor poporului român și ale minorităților naționale;
  • protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național prin implicarea fiecărei comunități si a fiecărui cetățean;
  • promovarea de politici culturale, care au la bază crearea de punți între între trecut și viitor, între cetățeni și comunități, între rural și urban, tineri și vârstnici, tradiții și noi tehnologii;
  • constituirea de asociații de voluntari pentru salvarea monumentelor istorice;
  • încurajarea lucrărilor de restaurare, prin identificarea unor surse de finanțare alternative și prin stabilirea de parteneriate cu autorităţile locale și proprietarii de monumente;
  • valorificarea resurselor culturale ca elemente de identitate locală și regională, pentru dezvoltarea teritorială durabilă și pentru o calitate ridicată a vieții;
  • promovarea culturii românești ca parte integrantă a identității culturale europene.
  • dezvoltarea unor proiecte de aducere în atenție și promovare a tradițiilor locale, a portului, bucătăriei și folclorului cu înaltă valoare patrimonială.
  • promovarea turismului ca factor integrator între domenii:cultură, antreprenoriat, administrație locală, mediu,infrastructură, transport, educație, sănătate ;
  • Asigurarea unui management performant al destinațiilor turistice la nivel local, regional și național și promovarea politicilor de marketing prin dezvoltare națională turistică bazată pe valoarea de unicitate a fiecărei zone.
  • Creșterea calității sistemul de servicii din România pe toate palierele și a unei infrastructuri specifice la nivel național;