Începutul anului 2025, a marcat desemnarea noilor președinte de județe, care vor duce mai departe și vor conduce activitățile patronatului OFA în următorii doi ani, în mandatul 2025-2026.
Cinci noi voci, dornice să aducă un suflu proaspăt și să dezvolte comunitățile locale, au fost alese să reprezinte patronatul OFA atât la nivel local, cât și național, și să sprijine dezvoltarea antreprenoriatului feminin românesc.
Cu această ocazie dorim să le felicităm pe colegele noastre, antreprenoare de succes, și să le urăm mult succes în viitoarele proiecte pe care le vor dezvolta:
Alexandra Ungurean, președinta OFA Suceava
Alina Tănăsache, președinta OFA Bacău
Ionela Anghelina, președinta OFA Craiova
Magda Oleniuc, președinta OFA Botoșani
Ioana Grecu, președinta OFA Prahova
Datorită vastei expertize și experiențe în diferite domenii, colegele noastre își vor pune amprenta asupra sectorului antreprenorial printr-o serie de inițiative și evenimente ce vor contribui la creșterea vizibilității și susținerii afacerilor conduse și dezvoltate de femei.
De asemenea, vrem să ne arătăm recunoștința și să le mulțumim colegelor noastre care au ocupat aceste funcții anterior, pentru toată implicarea, contribuția și dedicarea de care au dat dovadă în ultimii ani:
- Carmen Fediuc, Suceava
- Mirabela Bujor Vaslovanu, Bacău
- Daniela Nicolae, Dolj
- Camelia Anca Lupașcu, Botoșani
- Marinela Șerbănescu, Prahova
Felicitări pentru toate rezultatele și proiectele extraordinare realizate și mult succes noilor colege din conducerea OFA!