Social

Ne dorim ca fiecare cetățean să aibă șansa la o viață de calitate în România prin acces la servicii sociale de calitate, prin egalitate de șanse și de tratament, solidaritate între generații și sprijin instituțional simplificat, accesibil și deschis dialogului.

Direcții de acțiune

  • extinderea serviciilor integrate (social, educație, sănătate, acces la muncă) pentru familiile defavorizate, cu resurse financiare dedicate pentru intervenții de urgență și deblocarea accesului la oportunități de muncă și învățare, pentru prevenirea abandonului școlar;
  • programe de dezvoltare prin cele doua direții Serviciilor Publice de Asistență Socială (SPAS) și Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), pentru asigurarea unui nivel de trai decent pentru toți copiii României;
  • dezvoltarea de programe de asistență și sprijin dedicate părinților singuri sau bunicilor care îngrijesc copii, inclusiv tabere sociale gratuite;
  • înființarea unor centre pentru copiii cu dizabilități grave și severe în vederea
    sprijinirii familiilor acestora ;
  • dezvoltarea de programe de implicarea a pensionarilor în comunitate prin activități de voluntariat sau petrecere a timpului liber și recunoașterea rolulului seniorilor și a valorii sociale pe care o pot aduce în comunitate;
  • crearea unor Grupuri de voluntari/facilitatori comunitari care să contribuie alături de administrația publică locală la scoaterea comunităților din sărăcie;
  • asigurarea programelor de formare pentru voluntari/facilitatori comunitari;
  • extinderea rețelelor de suport pentru victimele violenței domestice și a programelor de sprijin a acestora;
  • consilierea și sprijinul femeii aflată în familie monoparentală sau în familii cu probleme de relaționare, pentru construirea unui climar propice pentru creșterea și educarea copiilor;
  • asigurarea unei protecții adecvate la locul de muncă pentru mame, în vederea combaterii discriminării și asigurării aplicării legislației.
  • realizarea unui program de informare, educare și comunicare pentru promovarea unui stil de viață sănătos în comunități și în rândul grupurilor vulnerabile, desfășurat în colaborare cu psihologi, asistenții și mediatorii sanitari;
  • dezvoltarea unei culturi sociale care să aibă ca centru de greutate spiritul integrării, al susținerii și mai ales a acțiunilor voluntare în toată sfera socio-culturală;