Veronica-Victorița Pătru
Victoria Veritas Servicii de Investigații SRL

Slatina
Votează

A aparut din dorința de a oferii servicii de investigații profesioniste și de calitate, care să aducă un plus de siguranță și liniște clienților, că au aflat adevărul în situația care îi preocupă. In prezent, societatea are doi angajați specializați în investigații antifraudă, investigații corporate, managementul riscului, investigații specifice detectivistice și colaborează cu alți detectivi particulari.

Pentru dezvoltarea acestei afacerii, Veronica are nevoie de două investiții în valoare totală de 10000 Euro constând în achiziționarea de echipamente performante necesare desfășurării activității și certificarea în standardul Managementului Calității și Securitatea Informațiilor. Cu ajutorul acestei finanțări Victoria Veritas va veni în sprijinul altor categorii de clienți, persoane fizice si juridice și va putea trece la nivelul următor prin participarea la licitații.

Veronica Simiciuc
Aromaterre

Timișoara
Votează

După ani petrecuți în multinaționale în domeniul hotelier, mi-am  dorit un ritm al vieții mai domol care să îmi permită să petrec mai mult timp alături de familie. Așa am ajuns împreună cu soțul meu, Ciprian, să investim în culturi de plante aromatice. Dar nașterea fiul meu și nevoia de a-i oferi produse de îngrjire blânde, dar cu ingrediente naturale, m-a condus către ceea ce de curand a devenit Aromaterre. Din nevoia mea de a folosi produse hipoalergenice cu cât mai puține ingrediente și riscuri pe termen lung, am ajuns să formulez geluri de duș, creme și unturi de corp, precum și produse pentru ten. Ritmul vieții nu a devenit mai domol, însă simt că sunt acolo unde trebuie, iar provocările de zi cu zi par mai ușor de dus.

Astrid Tirlea
KūMOTZ

Oradea
Votează

KūMOTZ este un brand de articole vestimentare menit a se transforma odată cu mămicile, de la începutul sarcinii până când… vor ele! Prin designul unic al hainelor noastre, ne propunem să sprijinim și să încurajăm și alăptarea, ca o etapă naturală și firească ce nu trebuie să lase loc compromisului când vine vorba de estetică, confort sau funcționalitate. În acest sens, toate articolele noastre sunt create pentru a oferi o stare de bine femeilor care trec prin această schimbare incomparabilă din viața lor. Colecțiile Kumotz sunt semnate de designerul Astrid Țirlea care îmbină liniile, precizia și simplitatea stilului japonez cu ornamentele portului tradițional românesc.

Andreea Izabela Gaina
Sala de fitness

Moldova Noua
Votează

“Fitnessul, sportul este o rugaciune pentru corp”. Despre afacerea mea pot sa spun ca este cea mai frumoasa, mai mare si complexa sala din Timisoara, respectand toate normele pentru ca oamenii sa “simta” sanatate si putere.

Am demarat afacerea pentru ca sunt pasionata de sport si consider ca activitatea fizica este importanta pentru sanatatea noastra. Cu ajutorul acestei finantari, doresc sa achizitionez doua din echipamentele cele mai importante: 1.Smith machine in valoare de 3530 euro(pret fara TVA) la care se adauga 1100 euro greutatile necesare functionarii 2.Legpress in valoare de 2200 euro, plus 1100 euro greutatile.

Giulia Andrada Veres
E&G`s Rolls

Timișoara
Votează

E&G`s Rolls este infiintata in 2019 cu scopul de aduce ceva inedit si gustos pe piata de vest a Romaniei, si anume rulouri de inghetata thailandeza. Inghetata se pregateste in fata clintului in doar cateva minute. Baza de inghetata este 100% naturala, fabricata din lapte, fara coloranti, conservanti, uleiuri de palmier sau grasimi hidrogenate. La aceasta baza, se adauga ingredintele dorite de client (de ex: nutella, raffaello, kinder bueno, bounty, ananas, pepene, capsuni, fructe de padure, kiwi, banane, etc. ) si totul mixeaza pe o placa frigorifica, care ulterior permite realizarea de rulouri de inghetata. Fiecare ingredient ales face ca prepararea inghetatei sa devina un spectacol culinar, iar gustul sa fie unul desavarsit si unic.

Iasmina Loredana Groza
Logoped Help

Timișoara
Votează

Logoped Help este aparent un simplu loc în care copiii vin cu diverse probleme de exprimare și vorbire și pleacă cu rezolvări și soluții. Dar dacă privim puțin mai în profunzime, aceasta nu este doar o firmă, nu este doar un cabinet, ci un loc unde realmente se schimbă vieți.

Atât ale micuților, beneficiarii direcți, cât și ale părinților, care instant devin mai liniștiți și mai încrezători în puterile micuților. Ne place să credem că sădim încredere în copiii de azi și că vom avea adulți sănătoși psihic și echilibrați, mâine. Tocmai pentru a putea să ne îndeplinim acest scop, nu facem rabat de la calitate. Fie că vorbim de teste, jocuri, jucării sau spațiu, calitatea, igiena și siguranța, sunt primordiale și indispensabile.

Adriana Mit
Dacic Soap

Timișoara
Votează

„Dacic Soap” constă într-un mic atelier de săpunărit deschis la Timișoara în urmă cu doi ani. Dacic Soap nu este doar despre produse naturale, ci și despre tradiții. Dacic Soap este despre mândria mea de a fi româncă, în care am pus mult suflet. Asta pentru că mereu mi-am dorit să fiu antreprenor, să am libertatea de a-mi pune în practică ideile pentru a promova România și produsele naturale. Realizez aproape 20 de sortimente de săpunuri naturale care au forma unor motive tradiționale românești. De asemenea, numele săpunurilor sunt dacice: Nițel, Fluier, Bălan, etc. Totodată, intenționez să introduc pe piața din România, la fel cum se întâmplă în Occident, conceptul de săpunuri naturale „suvenir”. Astfel, realizez și săpunuri tricolor sau care au forma României, pe care le vor cumpăra turiști din toată lumea care vin să viziteze frumusețile țării noastre.”

Anca Dumitrescu
COVORUL OLTENESC

Craiova
Votează

Ma numesc Anca Dumitrescu, si administrez de 5 ani, activitatea unui atelier de tesut covoare traditionale, in comuna Macesu de Jos, judetul Dolj.

Pentru ca dorim sa ne dezvoltam, este momentul sa investim in amenajarea casei bunicilor si sa diversificam activitatea, prin organizarea de sezatori si tabere de creatie. Datorita implicarii si efortului depus in acesti 5 ani de activitate, am ajuns cunoscuti in tara si in strainatate si avem solicitari pentru vizitarea atelierului sau pentru deprinderea acestui mestesug.

Pozitionarea pe traseul international de biciclete, pe malul Dunarii, este un avantaj pentru noi si dorim sa beneficiem de acesta pentru a gazdui turistii si chiar sa le putem oferi o masa calda prin punctul gastronomic local pe care il vom amenaja.

Maria Mirabela Dinescu
Realizator emisiuni TV

Timișoara
Votează

Proiectul are în vedere emisiuni de prevenție și educație în domeniul medical, care se adresează în special tinerelor mame și persoanelor care doresc sa se informeze direct de la specialiști în domeniu, nu de pe site-uri cu informații îndoielnice și medicație „după ureche”. Acest lucru este important, întrucât sunt multe site-uri care promovează o gamă largă de medicamente și tratamente, fără a avea o bază științifică, oamenilor fiindu-le dificil să selecteze informația reala.  Fiind medic psihiatru, termenii medicali îmi sunt bine cunoscuți și pot să „traduc” pe înțelesul publicului larg discuțiile purtate cu invitații mei.

Alexandra VESE
Consultanta GDPR

Oradea
Votează

Platforma oferă companiilor/instituțiilor o modalitate simplă de personalizare pe specificul activității, generând automat documentele necesare conformării Regulamentului UE 679/2016 (GDPR) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date  (politici, proceduri, note de informare, acorduri, angajamente, reguli, chestionare etc).  Ea abordează atât partea de furnizori, angajați  cât și clienți.  Este împărțită pe module: resurse umane, marketing, IT, monitorizate etc.

Evidența prelucrărilor datelor cu caracter personal se va automatiza, oferind un proces simplu de mapare și inventariere a datelor prelucrate, registrul de mapare fiind disponibil online, putând fi oricând printat și actualizat.

Prin formularele disponibile în platformă, utilizatorul poate verifica fluxul de date și riscurile posibile generate de prelucrare.

Platforma totodată pune la dispoziție utilizatorului noutățile și modificările legislative din domeniul protecției datelor cu caracter personal(GDPR).

Tatjana Magdin
Clarity Force

timișoara
Votează

Din dorinta de a sprijini managerii in luarea unor decizii strategice, comerciale sau financiare, bazate pe date si informatii corecte si de actualitate, am infiintat firma Clarity Force. Credem ca o afacere dobandeste Claritate din cunoasterea datelor si intelegerea informatiilor generate de fluxul economic. De asemenea, Forta este data de membrii echipei instruiti si informati. Din acest motiv s-a nascut conceptul Clarity Force care actioneaza in doua directii: este un partener ce faciliteaza claritatea in luarea deciziilor prin fluxuri de date optimizate si rapoarte comerciale/financiare, de actualitate si usor accesibile; este un partener ce sprijina echipele de lucru in simplificarea fluxului de munca cu ajutorul uneltelor tehnologice. Activitatea Clarity Force se desfasoara la sediul clientului pentru o comunicare apropiata si eficienta iar echipa este una dinamica formata din specialistii necesari fiecarui tip de proiect sau client (colaborari cu freelancers).

Simona Sicoe
Clatite la Tigaie

timișoara
Votează

Clatite la Tigaie este un vis devenit realitate. Prin participarea la aceasta competitie imi doresc sa ma dezvolt personal si antreprenorial, sa cunosc alte femei care fac acelasi lucru ca si mine, sa dezvolt afacerea. Noi producem cu mult drag clatite pentru toate gusturile, preparate dulci şi sărate, din faină albă sau integrală cu gemuri naturale şi multe alte bunătăţi! Pentru a ne dezvolta afacerea avem nevoie de echipament performant in valoare de 24 500 lei.