Conferința națională OFA UGIR – Despre fonduri nerambursabile și infrastructură: 2023 – anul revenirii economiei?

Organizația Femeilor Antreprenor din UGIR (OFA UGIR) organizează la București, în ziua de joi, 30 martie 2023, începând cu ora 09:30, la Cercul Militar Național – sala ”Eusebiu Ștefănescu”, conferința națională cu tema:

Despre fonduri nerambursabile și infrastructură: 2023 – anul revenirii economiei?

Alături de speakerii și experții invitați, ne propunem să dezbatem două teme de interes major și să identificăm direcții de acțiune viabile și aplicabile la nivel local și regional:

▪️ Cum își pot finanța IMM-urile dezvoltarea și transformarea digitală și energetică în această perioadă de multiple crize suprapuse?

▪️Investițiile în infrastructură – catalizatorul relansării economice a României

Conferința va debuta cu mesajele de salut adresate de Nicolae-Ionel Ciucă, Prim-ministrul României, cu Carmen Chitafes, Președinte OFA UGIR București și Mirabela Miron, Președinte OFA UGIR în calitate de gazde.

Primul panel, moderat de Ana-Maria Icătoiu, Vicepreședinte OFA UGIR, va presupune un dialog cu:

Cecilia Văduva, Secretar General adjunct în Ministrul investițiilor și proiectelor europene, despre Perioada de programare 2021-2027. PNRR. REPowerEU

Ionuț Micu, Director general Ministerul Energiei, REPowerEU și Fondul pentru Modernizare

Dumitru Nancu, Director general, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), despre Soluții de finanțare garantate de stat.

Lidia Capmare, Director Departament Fonduri Europene, BRD Groupe Société Générale, despre instrumente financiare în sprijinul antreprenorilor; credite-punte.

În cel de-al doilea panel, jurnalistul economic și moderatorul Constantin Rudnițchi își va concentra întrebările pe provocările investițiilor în infrastructură, într-un dialog cu:

Sorin Grindeanu, Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii (tbc), despre Infrastructura rutieră, feroviară, portuară. PNRR. Programul Operațional Transport

Adrian Zsolt Matuz, Secretar de Stat,Ministerul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Lucrările publice (Programul ”Anghel Saligny”, PNDL, programe de construcții de locuințe, programe de reabilitare energetică, programe de reducere a riscului seismic, etc)

Mioara Iofciulescu, Managing Director Atlantis România, soluții pentru infrastructura rezidențială

Ion Lixandru, CEO, Camion Logistic, Romtrailer, soluțiile propuse de mediul privat la problemele de infrastructură

Livia Stan, Director Public Affairs&EU funds, E.On România, despre demersurile pentru o infrastructură energetică conformă necesităților și presiunilor dezvoltării dorite de societatea românească.

Conferința constituie prilej de a aduce în atenția participanților un program apreciat și foarte drag patronatului OFA UGIR – programul ”FEMEIA ÎN CONSTRUCȚII”, inițiat și susținut de către Gogolak Margit, Proprietar și CEO Multinvest Group și Besenyei Sarolta, manager IncubCenter, vicepreședinte Asociatia Smart City România.

Un moment cu totul special îl reprezintă participarea în calitate de invitat special a E.S. Natalia Gavrilița, fostă prim-ministru al Republicii Moldova în dezbaterea pe tema Creșterii participării femeilor la viața politică, economică și socială, moderată de către Amalia Georgescu, Președinte OFA UGIR Regiunea Nord-Est.

Relansarea economică a unei țări este un proces complex care poate dura mai mulți ani și care depinde de mai mulți factori, inclusiv politicile guvernamentale, investițiile în infrastructură, inovațiile tehnologice și stabilitatea economică globală.

Pentru a încuraja relansarea economică a României, guvernul și mediul privat ar trebui să se concentreze asupra unor politici economice sustenabile și a unor investiții în sectoare-cheie, cum ar fi infrastructura, inovația tehnologică, turismul sau industriile creative. În plus, ar trebui să se încurajeze o cultură a antreprenoriatului și să se acorde sprijin micilor întreprinderi și startup-urilor. De asemenea, este important să se mențină stabilitatea economică și să se promoveze un mediu de afaceri favorabil, astfel încât să se atragă investiții și să se stimuleze creșterea economică.

Întrucât cel mai valoros aport la gândirea de soluții pragmatice îl au antreprenorii din toată țara, în dialog deschis cu autoritățile publice, ne dorim ca, împreună, să căutăm măsurile concrete care să permită întreprinzătorilor să-și mențină afacerile și, implicit, să identificăm direcții posibile de investiții și de dezvoltare a antreprenoriatului românesc.

De aceea, speakerii invitați fac parte din mediul public și din cel privat, conferința fiind gândită sub forma unui dialog deschis între autorități și mediul antreprenorial.

Te invităm să fii alături de noi și să-ți asiguri locul prin completarea următorului formular de participare: https://forms.gle/MjULAbXPR7Xah5kXA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *