Dezvoltarea durabilă și sustenabilă cu sprijinul OFA UGIR și al Fundației Pro Economica

Organizația Femeilor Antreprenor din UGIR (OFA UGIR) este patronatul ce susține creșterea importanței rolului femeii în dezvoltarea societății românești. Activăm pentru sprijinirea, dezvoltarea, promovarea femeilor antreprenor și susținerea inițiativelor de business care vor genera produse și servicii inovatoare.

Alături de cei peste 700 de membri și parteneri ai săi, în ultimii trei ani OFA UGIR a organizat opt conferințe naționale de impact și zeci de evenimente de business networking la nivel național și internațional, prin care au discutat la aceeași masă reprezentanții mediului privat și public, pe teme de interes, pentru a contribui la dezvoltarea durabilă și sustenabilă a mediului economic românesc.

Echipa de conducere OFA UGIR este reprezentată de 30 de femei activ implicate în afaceri, agroturism, educație și proiecte sociale la nivelul a 25 de județe în care este prezent patronatul. Sunt cele care implementează obiectivele OFA UGIR în teritoriu și aduc împreună tot mai multe femei antreprenor, ce doresc să dezvolte afaceri puternice la nivel național și internațional, să fie în dialog permanent cu instituțiile statului și să fie parte a proiectelor comunității, prin implicare responsabilă și constant asumată.

Împreună cu Fundația Pro Economica, patronatul OFA UGIR a organizat pe 17 februarie 2023 la Târgu Mureș ce-a de-a VIII-a conferință națională, pentru a puncta rolul femeii de astăzi, activ implicată în economie și societate. Evenimentul a dezvoltat un dialog constructiv între mediul public și cel privat, prin speakerii prezenți: miniștri, senatori, deputați și oameni de afaceri importanți.

Cele 2 paneluri au adus în discuție pilonii pe care se bazează o dezvoltare economică regională durabilă, precum și abilitățile femeilor în sprijinirea creșterii economice și sociale din România.

În galeria liderilor OFA UGIR, cu rol-cheie în reușita Conferinței de la Târgu Mureș este Mónika Kozma, președintele Fundației Pro Economica și președintele OFA UGIR pe Județul Mureș.

De profesie economist și expert în administrație publică și UE, Mónika este președinte și fondator al Fundației Pro Economica, cu expertiză și experiență în dezvoltarea proiectelor de energie regenerabilă și a proiectelor imobiliare, iar la un moment dat, a condus o fabrică de producție termopane.

Fundația Pro Economica, înființată în anul 2017, are ca scop principal dezvoltarea economică sustenabilă și crearea bazelor pentru înființarea unor locuri de muncă pe termen lung, care implicit duce la îmbunătăţirea nivelului de trai al familiilor din România, dezvoltarea condiţiilor de viaţă economică, socială și culturală, bazată pe cercetări ştiinţifice şi tehnice, respectiv acordarea de sprijin financiar și profesional înterprinderilor care corespund criteriilor de eligibilitate stabilite de Fundaţie.

Fundația Pro Economica are 16 de angajați, dintre care 11 sunt femei. Proiectele pe care le dezvoltă în zona Transilvaniei au generat plus-valoare și au sprijinit micii întreprinzători să facă noi investiții și să coopereze în diverse proiecte de succes pentru regiune.

„Obiectivul nostru este de a întări capacitatea României în procesarea și prelucrarea materiilor prime din țară. Pornind de la realitatea că în țara noastră agricultura are o tradiție importantă și ne mândrim cu unul din cele mai bune soluri din UE, după o atentă evaluare a ramurilor cu potențial de dezvoltare în zonele ţintă, am concretizat programul de finanţare pentru două domenii strategice interconectate. Fundaţia consideră că sprijinirea simultană a agriculturii şi a turismului va duce la o creştere economică durabilă, iar crearea de noi locuri de muncă va constitui un ajutor pe termen lung, pentru ca persoanele implicate să aibă o viaţă mai prosperă pe plaiurile natale. Conform contractelor de finanțare, în urma realizării proiectelor, vor fi create peste 800 de noi locuri de muncă. Creșterea numărului de turiști înseamnă dezvoltarea zonei în care se vor realiza aceste investiții, ceea ce, implicit, determină dezvoltarea economiei locale”, a declarat Mónika Kozma, președinte Fundația Pro Economica si președinte OFA UGIR Mureș.

Prin programele derulate în perioada 2017-2023 în județele Bistriția, Cluj, Covasna, Harghita și Mureș, Fundația Pro Economica a finanțat mai întâi micii fermieri și producători agricoli. Pentru beneficiarii proiectelor eligibile a fost oferită o finanțare de maxim 75% din valoarea achiziției, dar nu mai mult de 70.000 lei. Au fost realizate peste 6.000 de proiecte, în urma cărora beneficiarii finali au cumpărat animale de prăsilă, utilaje agricole și au înființat plantații. După proiectele “de minimis” s-a demarat programul de finanțare a unor facilități de prelucrare și procesare a materiilor prime. În cadrul acestui program, dedicat investițiilor mari, au fost încheiate contracte de finanțare cu 79 de beneficiari finali. Cu toții s-au obligat, prin contract, să creeze noi locuri de muncă și/sau să integreze producători locali. Al treilea pilon, prin care ne-am propus închiderea lanțului de producție, este programul de finanțare în domeniul turismului, prin acordarea fondurilor nerambursabile pentru construire/modernizare de hoteluri. Acești beneficiari, la rândul lor, prin integrarea serviciilor și produselor locale în oferta lor turistică, vor ajuta la valorificarea lor și la dezvoltarea comunității.

Ținând cont de faptul că deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare este în creștere, se impune o strategie bine gândită pe plan național pentru a mări capacitatea producției interne și valorificarea acestor produse.

Fundația Pro Economica continuă să deruleze proiectele de investiții mari din cadrul apelurilor de proiecte din anii precedenți. În ciuda contextului economic dificil, antreprenorii au încercat uneori și  imposibilul pentru a supraviețui și a finaliza investiția începută.

Anul trecut, pe lângă finanțările asigurate, Fundația Pro Economica și-a stabilit ca obiectiv să sprijine comunitatea antreprenorială transilvăneană cu idei și cunoștințe noi. În acest sens, am organizat evenimente educaționale pentru antreprenori, cu Fundația pe rol de organizator principal, dar și partener în organizarea mai multor evenimente locale și internaționale.

Scopul Fundației este să ofere informații antreprenorilor, cu ajutorul cărora să dezvolte modele de afaceri sustenabile și de succes. Accentul a fost pus pe turismul local și pe valorificarea produselor locale, adică pe acele afaceri, care asigură locuri de muncă, care aici plătesc impozite și taxe, care aici creează plus-valoare. Astfel, economia și comunitatea locală crește și prosperă în continuare.

Unul dintre cele mai de succes evenimente a fost Festivalul Gastronomic „Gusturile Transilvaniei”, care a adunat în Satul de vacanță și Muzeul Etnografic Boroș din Lunca de Jos (județul Harghita) profesioniști din domeniu din România, Ungaria și din întreaga lume – de la bucătari, antreprenori HoReCa până la producători locali pasionați, care au scris culinar noi capitole în cultura gastronomică transilvăneană. Evenimentul, desfășurat între 7-9 octombrie 2022, și-a atins obiectivele: redescoperirea tradițiilor și aptitudinilor gastronomice transilvănene, precum și salvarea moștenirii noastre de la dispariție.

În ciuda prognozelor economice pesimiste pentru 2023, echipa Fundației Pro Economica este optimistă în ceea ce privește finalizarea programelor și realizarea proiectelor care au obținut finanțare.

Mai multe detalii despre activitatea OFA UGIR pot fi citite pe www.ofaugir.ro, iar proiectele și programele Fundației PRO Economica pot fi descoperite pe www.proeconomicaalapitvany.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *