Garden Party ROZ – pentru speranță

Dacă vă era dor de puțin roz în viața voastră, avem bucuria de a vă anunța că BLISSPIRE, reprezentată de către Anda Lupșan, președintă OFA UGIR filiala Brașov, revine cu încă o ediție a unui eveniment caritabil foarte ROZ, în grădina de vară de la Juno-Wine Garden.
 
Anul acesta, evenimentul caritabil este organizat în sprijinul Fundației HOSPICE Casa Speranței. Împreună, ne propunem să renovăm și să reamenajăm centrul de zi, unde pacienții își desfășoară o mare parte din activități și care, de la înființare, nu a fost niciodată îmbunătățit.
 
Vă invităm să participați alături de noi la o petrecere relaxantă, cu muzică live de calitate, unde vocile și melodiile Dalmei Kovacs și ale lui Emeric Imre ne vor purta într-o lume plină de emoție. Vom savura vinuri rose, cocktailuri cu și fără alcool și deserturi, toate în nuanțe de roz. Dar, mai mult decât atât, vom purta toți roz, nu doar în suflet, ci și în ținute. Fiecare dintre voi va fi părtaș la acest eveniment caritabil, pentru că alegem să nu fim doar martori pasivi, ci să reprezentăm o rază ROZ de speranță.
 
În semn de recunoștință, ne dorim să vă aducem bucurie, energie pozitivă și conexiuni autentice. Cu acest scop, în cadrul evenimentului, ni se alătură Școala de Teatru Qfeel, condusă de Doina Ionescu-Posea. Aceasta va susține un moment plin de creativitate, spontaneitate, inspirație, improvizație, amuzament și interacțiune cu participanții, indiferent de vârstă.
 
În plus, pentru fiecare bilet achiziționat, veți primi cadou: un atelier de dezvoltare personală prin teatru, oferit de Școala de Teatru Qfeel, cu o durată de 2 ore.
Detalii eveniment:
Data: 08.08.2024
Ora: 18:00
Locație: Juno Wine Garden
Preț bilet: 90 LEI (Prețul biletului contribuie la acoperirea costurilor de organizare)
 
achiziționare bilete
Donații: Fiecare donație contribuie la renovarea centrului de zi de la HOSPICE – locul unde pacienții găsesc alinare sufletească, se dedică activităților creative, leagă prietenii, se simt acceptați și parte dintr-o comunitate.
 
Este inima fundației, ce completează serviciile medicale printr-o abordare holistică ce cultivă speranța și crește calitatea vieții. Donațiile se pot face în cadrul evenimentului, fie în numerar, fie cu cardul, sau direct în contul fundației HOSPICE, CASA SPERANȚEI.
 
Consumație: Comenzile pentru consumația de la Juno se vor realiza la bar, iar plata va fi acceptată exclusiv cu cardul.
 
Vă așteptăm cu drag să fim împreună o rază ROZ de speranță!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *