Organizația Femeilor Antreprenor din UGIR susține cauza Star of Hope și este pentru al III-lea an consecutiv partener în cadrul Galei ”Schimbă un destin” ce va fi organizată pe 23 noiembrie la Iași, la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” Iași.
Cea de-a zecea ediție a Galei Star of Hope este atât un semn de reverență în fața solidarității profunde de care a dat dovadă comunitatea ieșeană chiar din primele ore ale izbucnirii războiului din Ucraina, cât și un semnal de alarmă privind importanţa de necontestat a intervenţiei prin terapie recuperatorie în cazul copiilor cu dizabilităţi, atât români cât şi ucraineni, refugiaţi la Iaşi.
Participarea la Gala Star of Hope 2022 – CONCERT EXTRAORDINAR înseamnă atât bucuria de a (re)asculta arii celebre de operă, cât și dorința de a SCHIMBA UN DESTIN, înseamnă cel puțin o bursă de terapie recuperatorie pentru un copil cu dizabilități.
Cu alte cuvinte, din frumusețea clipelor de muzică de operă va renaște speranța pentru un copil cu dizabilități, va fi o șansă în plus pentru integrare în viaţa comunităţii și, de ce nu, chiar și pe piaţa muncii, atunci când părinții lor nu vor mai fi.
OFA UGIR va fi reprezentată în cadrul acestui eveniment de către Mirabela Miron – fondator AVISSO, președinte OFA UGIR și președinte UGIR Regiunea N-E, care a ales să fie ambasador al Galei Star of Hope pentru a susține copiii cu dizabilități români și ucraineni.
De asemenea, titulatura de ambasador al acestei cauze va fi preluată și de către Amalia Georgescu – fondator AGEO Events, vicepreședinte OFA UGIR Regiunea N-E și președinte OFA UGIR Iași și doamna avocat Geta Lupu – președinte al Asociației Justiție pentru Minori și membră OFA UGIR.
Cum poți schimba și tu un destin?
Descoperă AICI mai multe detalii despre cum te poți implica și tu în campanie!