Antreprenoriatul Românesc în Pandemie, conferinţă cu participare tulceană

Organizația Femeilor Antreprenor (OFA) –UGIR a organizat, la Bistrița Năsăud, vineri, 12 martie 2021, conferința ”Antreprenoriatul Românesc în Pandemie”, evenimentul fiind dedicat soluțiilor și acțiunilor pentru perioada post-pandemie.

La conferință au fost prezenți europarlamentarii Corina Crețu și Dragoș Pâslaru, Mihnea Claudiu Drumea, secretar de stat Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Valentina Saygo, secretar de stat Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Goerge Cățean, secretar de stat Ministerul Agriculturii și Liliana Romaniuc, consilier Ministerul Educației și Cercetării. Totodată, evenimentul a beneficiat de participarea unor antreprenori din toată țara, printre care şi Liliana Marinescu, reprezentantul UGIR pentru sud-estul României.

Tema abordată de mine la această conferinţă de la Bistrița Năsăud a fost prezentarea oportunităţilor de finanţare în domeniul agricol. Chiar dacă vorbim despre antreprenoriat pe vreme de pandemie, aceste oportunităţi trebuie valorificate şi mie mi-a revenit acest rol în cadrul conferinţei de a vorbi despre aceste opotunităţi din sectorul agricol” a declarat Liliana Marinescu, reprezentantul UGIR pentru sud-estul României.

Europarlamentarul Corina Crețu a ținut să-i felicite pe antreprenorii prezenți, pentru curajul și modul în care au făcut față ”acestei perioade sumbre, pentru o bună parte a mediului privat. ”Fiind in Parlamentul European, am putut constata cu tristețe că, din punct de vedere al categoriei sociale, dar și din punct de vedere a situației economice a țării noastre, femeile antreprenor sunt într-o situație mai dificilă față de femeile antreprenor din alte state, precum Suedia sau Germania. Eu aș milita și v-aș sfătui să faceți un front comun pentru o comunicare mai mare în privința fondurilor europene. Nu știm cum arată PNNR, plan care trebuie depus la Comisia Europeană pana la 30 aprilie”, a spus europarlamentarul Corina Crețu.

George Cățean, secretar de stat Ministerul Agriculturii, a precizat că ministerul pregătește mai multe programe de finanțare, cel mai important fiind PNRR. Acestea sunt menite să sprijine dezvoltarea antreprenorială în mediul digital, unde este mare nevoie.

”Vorbim despre o rețea națională de depozite, vorbim despre necesitatea învățământului agricol, pentru că avem nevoie de o bază de oameni care să vină și să contribuie la dezvoltarea mediului rural.

Pregătim perioada de tranziție către noua politică agricolă comună, ceea ce înseamnă sprijin pentru instalarea tinerilor în agricultură, cu un grant de 70.000 euro, (buget alocat 100 milioane euro) pe lângă fermele integrate și vom pune foarte mult accent pe partea de digital, de înverzire și biodioversitate. Iar de la jumătatea anului, dăm drumul la primele call-uri pentru ceea ce înseamnă PNDR 2021-2022”, a anunțat secretarul de stat George Cățean.

Dragoș Pâslaru, europarlamentar Renew Europe, a susținut că egalitatea de gen, o problemă actuală la nivel european, ar trebui recunoscută și promovată nu numai de 8 martie!

Cât privește accesul la finanțare a firmelor românești, Dragoș Pâslaru a spus că există câteva probleme.

”Conform datelor, 60% din IMM-urile din România au o problemă în ceea ce privește accesul la finanțare, în sensul că, sunt supraîndatorate, au o problemă de capitalizare și din acest motiv sunt foarte vulnerabile. Finanțarea bancara are și ea niște norme, și din această cauză, este și ea limitată. Filosofia este cum putem să facem dintr-un miliard, două miliarde, cum putem multiplica banii (din cadrul PNRR).”

Europarlamentarul Dragoș Pâslaru a susținut că accesul la finanțare ar trebui să prevadă posibilitatea micilor antreprenori să se listeze la Bursă mult mai ușor, deci alte tipuri de instrumente, de tip non bancar, care să fie puse la dispoziția antreprenorilor.

”Vorbind despre PNNR ar trebui să încurajăm lucrurile altfel, să încurajăm modul și ambiția în România, să încurajăm start-up-urile în tehnologie, să vedem din ce în ce mai multe femei antreprenor. Acesta este mesajul cu privire la avangardă: România nu poate să rămână tot timpul în  a recupera decalajele, în a prinde din urmă”, a afirmat Dragoș Pâslaru.

Valentina Saygo, secretar de stat Ministerul Economiei, întrebată fiind când vor fi aplicate Măsurile 2 și 3, pe care le așteaptă toți antreprenorii, a precizat:

” Nu pot să vă răspund la această întrebare. Sunt niște decizii care trebuiesc luate la nivelul coaliției. Sunt convinsă că, în cel mai scurt timp, ele se vor debloca. Știu că sunt multe probleme și multe disfuncționalități, iar oamenii așteaptă aceste granturi care trebuiau să vină de foarte multă vreme”.

Secretarul de stat din Ministerul Economiei a precizat însă: ”În calitate de antreprenor, știu ce înseamnă să-ți închizi activitatea și să dai personalul afară.(…) Nu, nu este ușor să fii antreprenor în ziua de azi, să te confrunți cu lipsa de clienți și decizia de a concedia angajații sau a-i trimite în șomaj tehnic. Nu ne rămâne de făcut decât să sperăm, pentru că pot fi multe măsuri care să vină în sprijinul antreprenorilor!”

Mihnea Claudiu Drumea, secretar de stat Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a spus că, în România, potențialul antreprenorial este în prezent subexploatat ca sursă de creștere economică. Cât privește problematica de gen, în domeniul ocupării forței de muncă, situația este descurajantă. ”Persoanele de gen feminin reprezintă cea mai mare parte dintre lucrătorii familiali neremunerați”, a declarat Mihnea Claudiu Drumea.

Liliana Romaniuc, consilier Ministerul Educației și Cercetării, a susținut că, în momentul de față, Ministerul Educației caută soluții pentru a putea face transferul competenlor antreprenoriale în mediul educațional. Liliana Romaniuc a spus că se are în vedere, în planul școlar, implementarea învîțîrii continue: ”learning by doing”(învățare prin practică), iar directorii și profesorii au nevoie de dezvoltarea cunoștințelor antreprenoriale.

”Trăim într-o lume vuka: o lume extrem de volatilă, incertă, complexă, ambiguă. Ca să faci față într-o astfel de lume, ai nevoie de meta-competență, ceea ce inseamnă: să ai capacitatea să înveți, să adaptezi, să anticipezi și să schimbi continuu”, a afirmat Liliana Romaniuc.

Bianca Pintea, președinte OFA-UGIR Bistrița Năsăud, a susținut, în intervenția sa: ”Avem un potențial uriaș în zona antreprenoriatului de gen feminin, există aptitudini, creativitate, știință, determinare. Și cu toate acestea nu există o comunitate de business unită, cu o voce puternică și unitară, în mediul antreprenorial feminin. OFA-UGIR își propune să fie acea voce unitară la nivel național, cu reprezentare în toate cele 42 de județe ale țării”.

Mirabela Miron, președinte OFA-UGIR, a lansat, în finalul conferinței, un apel femeilor antreprenor:

”OFA-UGIR a apărut ca un răspuns la lentoarea cu care se întâmplă lucrurile în România. Avem forța, inteligența și dăruirea de a schimba această stare de lucruri. Am demonstrat până acum că avem tăria de a depăși toate situațiile grele, neprevăzute, astfel încât să construim împreună un viitor mai bun în țara noastră.

De ce să veniți alături de OFA? Pentru că nu mai avem timp de pierdut! Pentru că este nevoie de unitate. Așa cum România este una singură, așa și noi trebuie să avem o voce singulară! Cred că împreună putem schimba lucrurile!”, a afirmat Mirabela Miron.

Sursa: https://infotulcea.ro/antreprenoriatul-romanesc-in-pandemie-conferinta-cu-participare-tulceana/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *