Prima ediție OFA STARTUP ANGELS a avut un impact deosebit asupra multor afaceri, iar astăzi vorbim despre ideea unei lumi aparte, FABULOCITY.
Câștigătoarea premiului I al competiției OFA STARTUP ANGELS 2021, Georgiana Damian – Săvăstru, fondatorul și managerul FabuloCity Preschool and Afterschool, a reușit să ofere copiilor o nouă șansă la educație, atât prin reamenajarea și reorganizarea spațiului exterior, cât și prin implementarea unor proiecte de dezvoltare personală.
”FabuloCity este un program edutainment (education+entertainment) în care îmbinăm educația (programe de tip pre/after-school) cu distracția, iar ceea ce rezultă este un ORAȘ al COPIILOR condus de copii, sub îndrumarea mentorilor”,a declarat Georgiana.
Am urmărit îndeaproape călătoria Georgianei după finalizarea competiției și câștigarea premiului mare de 5.000 Euro.
Am identificat împreună etapele demersului Fabulocity prin intermediul unei discuții deschise și te invităm să descoperi cum s-a reinventat această lume minunată a copiilor.
Descoperă interviul mai jos:
Ce a însemnat pentru tine participarea în cadrul competiței OFA STARTUP ANGELS 2021?
Participarea și câștigarea competiției OFA STARTUP ANGELS 2021 ne-a servit ca o rampă de lansare în proiectele pe care ni le doream să le dezvoltăm și să le consolidăm.
A fost un moment important în evoluția ideii și a valorilor care stau la baza FabuloCity, dar și un prilej al validării externe.
Cum v-a ajutat participarea în cadrul competiției pentru a vă crește vizibilitatea și notorietatea companiei dumneavoastră?
Un factor important a fost reprezentat de apariția în media națională, precum și de promovarea la nivel local susținuta de bugetul premiului câștigat.
Cum ați folosit premiul câștigat ca și invesții/cheltuieli și ce schimbări ați făcut în cadrul FabuloCity?
Cu premiul câștigat am pornit reamenajarea spațiului exterior în care ne desfășurăm mare parte din activitate (activități tip grădiniță, afterschool, cluburi și ateliere pentru copii și adulți), ceea ce ne-a ajutat la consolidarea poziției în piață locală de educație privată, cât și la demararea proiectului ZENSIBIL, prin care oferim programe de dezvoltare personală pentru copii, adolescenți și adulți.
Primele investiții în programul ZENSIBIL au mers către ilustrații personalizate, realizate de către un artist plastic, concepute să completeze conținutul psihoeducational al jurnalelor de dezvoltare personală.
Referitor la schimbările menționate anterior, care e suma sau procentul destinat fiecărei investiții?
Am ales să împart premiul câștigat pe 3 categorii principale și să mă focusez atât pe strategia de marketing și de promovare, unde am investit aproximativ 6.000 ron, cât și pe implementarea unor programe de dezvoltare și consulanță unde am alocat cca. 11.000 ron. Restul sumei câștigate a fost investită în materiale de construcție pentru amenajarea spațiului exterior și alte consumabile necesare pentru a duce la bun sfârșit acest proces de reamenajare.
Ce surprize ne mai pregătești în ceea ce privește FabuloCity?
G: Vom continuă investițiile în acest proiect pentru a lansa o platformă de cursuri pentru alfabetizare emoțională și dezvoltare personală, alături de jurnale și alte materiale psihoeducationale.
Am dat startul celei de-a doua ediții a OFA STARTUP ANGELS, o ediție specială dedicată proiectelor ce pot fi finanțate prin programul Start-Up Nation. Cum considerați că putem îmbunătăți edițiile viitoare ale competiției?
Un element care ar putea aduce o schimbare la nivel de competiție este definit de o expunere/vizibilitate sporită a acesteia la nivel local/regional/național pentru atragerea unui număr mai mare de sponsori, în vederea alocării unor sume consistente pentru dezvoltarea afacerilor.
Dacă ar fi să transmiți un gând organizatorilor competiției OFA STARTUP ANGELS care ar fi acela?
Mulțumim OFA STARTUP ANGELS 2021 pentru oportunitatea de a ne consolida activitatea și de a da voce proiectul ZENSIBIL în fața unei audiențe atât de generoase.
___________________________________
Alege să te înscrii și tu în competița OFA STARTUP ANGELS ediția II până pe data de 14 august 2022 și transformă-ți visul în realitate!
Descoperă detalii AICI.
Mai multe informații cu privire la Ediția I și Ediția II regăsești accesând secțiunea meniului OFA STARTUP ANGELS.