Monika Kozma este vicepreședintă OFA-UGIR, responsabilă de domeniul Administrație și Dialog Social.
Monika este președinte și fondator al Fundației Pro Economica, fiind de profesie economist și expert în administrație publică și UE. În plus, ea are o vastă experiență în domeniul de dezvoltare proiecte de energie regenerabilă și proiecte imobiliare, iar la un moment dat, a condus o fabrică de termopane.
”Am deținut funcții de director si director cabinet în mai multe instituții publice centrale, și astăzi conduc o fundație pe care am înființat-o cu scopul de a derula programe de dezvoltare economică în Transilvania”, spune vicepreședintele OFA-UGIR.
Fundația Pro Economica pe care o conduce are ca scop principal îmbunătățirea nivelului de trai al familiilor din România, dezvoltarea condițiilor de viață economică, socială, culturală și religioasă, bazată pe cercetări științifice și tehnice, respectiv acordarea de sprijin financiar și moral familiilor defavorizate, care corespund criteriilor de eligibilitate agreate de Fundație.
Monika Kozma coordonează la Fundația Pro Economica 28 de angajați, dintre care 18 sunt femei.
”Având in vedere că activitatea noastră este foarte complexă și mai puțin obișnuită, colegii mei trebuie sa fie oameni de echipă, fiindcă este foarte important să ne putem ajuta unul pe celălalt în oricare activitate și, bineînțeles, pe lângă pregătirea profesională, trebuie să fie deschiși pentru a învăța lucruri noi dar să fim și flexibili”, susține aceasta.
”Flexibilitatea” este pentru Monika un cuvânt cheie, pentru că această calitate este cea care face diferența între mediocritate și calitate.
”Înainte de 2017, când am fost implicată în anumite firme, conduceam afaceri sau eventual instituții și întotdeauna am simțit lipsa flexibilității, a deciziilor rapide luate pa baza datelor care stau la dispoziție și fără a fi influențată. Conducând o fundație, am posibilitatea de a “visa” mai mult, de a dezvolta idei împreună cu o echipă și având libertatea de a decide, avem și norocul să avem rezultate bune”, mărturisește președintele fundației.
O femeie antreprenor de succes trebuie să aibă în primul rând perseverență
Cât de mare impact au prejudecățile de care se lovește un antreprenor care încearcă să ”spargă tiparele”? Cât de greu se poate schimba mentalitatea oamenilor dar și a autorităților? Acestea sunt doar două probleme cu care Monica s-a confruntat și ea, în mediul privat.
”Fundația noastră a venit cu o idee inedită, pe baza căruia, mii de fermieri din România au primit finanțări pentru a dezvolta afacerea lor. La început, am simțit o reticență din partea autorităților și poate uneori și din partea potențialilor beneficiari, fiindcă nu au avut încredere în sistemul de aplicare online și transparent oferit de către Fundație”, își amintește Monika Kozma.
Vicepreședintele OFA-UGIR crede cu tărie însă, în puterea femeilor. Mai crede, după cum ne mărturisește, că o femeie de succes, o femeie antreprenor de succes trebuie să aibă în primul rând perseverență, creativitate pentru a rezolva problemele apărute și, nu în ultimul rând, multă încredere în sine.
Monika Kozma nu crede în așa zisele rețete ale succesului, ceea ce i se pare, de altfel, o utopie.
”Cred că destinul nostru este deja stabilit: cine are o misiune de îndeplinit în societate și a găsit și calea potrivită, atunci o să aibă și succes, fără eforturi suplimentare, dar cu multă muncă și răbdare”, spune președintele fundației.
Ca orice antreprenor, Monika nu a fost lipsită de greutăți, multe dintre acestea fiind provocate de lipsa de predictibilitate legislativă.
Stilul meu este leadership-ul participativ
”În anul 2017, brusc s-a schimbat legea în România, și proiectele de energie verde dezvoltate de ani de zile, cu multă muncă grea, practic au fost șterse, peste noapte. Atunci am învățat pe pielea mea, cât de important este pentru investitori, fie ei străini sau autohtoni, să aibă un climat legal cât mai stabil, fără modificații de la o zi la alta în legislație. Atunci, foarte mulți au pierdut încrederea și motivația de a investi în România”, spune vicepreședintele OFA-UGIR.
Monika Kozma mărturisește că a avut, de-a lungul carierei, foarte mulți oameni de la care a învățat în permanență, începând de la prietene, colegi și până la șefi.
”Cred că modelul de leadership care stă destul de aproape de stilul meu este leadership-ul participativ. Eu cred în munca în echipă și cred că leaderii adevărați sunt născuți pentru a conduce și acest lucru se simte și asta poate da spiritul echipei și stilul leaderului”, spune ea.
Monika este conștientă că un echilibru perfect între viața privată și cea de antreprenor nu are cum să existe.
”Noi, femeile, care suntem si mame, și soții și manageri în același timp, am dori să fim apreciate în fiecare dintre aceste roluri. Pentru că zilnic ne confruntăm, fiecare în parte, cu conștiința noastră, fiindcă echilibru perfect nu există. Zilnic cedăm dintr-un rol, ca să-l îndeplinim mai bine pe celălalt, deci avem nevoie de parteneri și colegi înțelegători. Sper să se schimbe percepția și în societatea română, și să apreciem mai mult eforturile femeilor care vor să se dezvolte și în carieră și în viața privată”, spune președinta fundației.
Monika Kozma are trei recomandări pentru femeile antreprenor:
- Trebuie să avem vise, din care să construim planuri, pentru a putea porni pe drum.
- Faptul că doar noi avem încredere în ceea ce dorim să facem nu înseamnă că acel lucru nu este bun și de succes.
- Femeile lucrează foarte eficient în echipă, deci trebuie să exploatăm acest atuu, dacă putem.