Roberta Metsola despre impactul femeilor în dezvoltarea României și a Europei │ Conferința internațională OFA UGIR

Conferința internațională OFA UGIR: ”Rolul femeilor în dezvoltarea României” a avut loc ieri, 07 noiembrie, în prezența a peste 160 de participanți și suntem extrem de recunoscătoare pentru tot ce am creat împreună cu echipa noastră, invitații de onoare, cei prezenți în sală, speakerii, partenerii și prietenii comunității OFA UGIR.

Retrăim puternic emoțiile pozitive, informațiile valoroase transmise și am reconfirmat împreună motivația și impactul ce îl avem noi, femeile, în dezvoltarea antreprenoriatului și a României.

Încă de la începutul conferinței, aceste aspecte au fost subliniate de mesajul video deosebit transmis de către Excelența Sa, Roberta Metsola, Președinta Parlamentului European, prin care a punctat importanța implicării active și reale a femeilor în toate sectoarele de activitate, construind în același timp modele de bune practici ale femeilor care cresc familii sănătoase, sprijină comunități și dezvoltă afaceri sustenabile cu impact pe termen lung.

„Parlamentul European a adoptat și are ȋn lucru multiple proiecte legislative care promovează femeile. Prin directiva „Femei în consiliile directoare”, insistăm pentru adoptarea proiectului plată egală pentru muncă egală ȋntre femei și bărbați și pentru transparentizarea salariilor din companii. Bineȋnțeles, schimbările de legislație sunt importante ȋn ȋncurajarea femeilor de a se implica ȋn economie și politică, ȋnsă o societate modernă și incluzivă trebuie să accepte nu doar că femeile pot conduce, dar și că ele ar trebui să conducă.  Mă bucur să văd această dezbatere și sper că, anul viitor, ȋn iunie, româncele nu doar vor ieși să voteze, ci și că vor fi multe candidate ȋn alegerile europarlamentare și nu numai”, a transmis Președinta Roberta Metsola ȋn mesajul video ȋnregistrat special pentru această conferință.

Mesajul Domniei Sale ne-a încurajat să credem în calitățile și puterea noastră feminină, să ne dezvoltăm în permanență abilitățiile personale și profesionale și să căutăm mereu oportunități de colaborare spre reușita noastră, a tuturor.

Aducem mulțumiri deosebite pentru deschiderea și disponibilitatea Domniei Sale de a fi alături de noi. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *