Elixirul Feminității: Terapie, Frumusețe și Echilibru │ OFA UGIR Cluj

În luna dedicată frumuseții și forței feminine, vă invităm cu căldură la un eveniment deosebit marca OFA UGIR Cluj – ”Elixirul Feminității: Terapie Frumusețe și Echilibru” – conceput special pentru a celebra și a împuternici femeia în toate dimensiunile vieții sale. Într-o lume în continuă schimbare, unde rolurile noastre sunt atât de diverse și complexe, de la antreprenori inovatori și membri activi ai comunităților la mame devotate și partenere de viață inspiratoare, este esențial să ne acordăm timp pentru propria sănătate și bunăstare.
 
Avem onoarea de a găzdui invitate remarcabile, care ne vor împărtăși din experiența și cunoștințele lor vaste în domeniul sănătății și frumuseții.
 
În cadrul evenimentului, vom beneficia de o prezentare fascinantă din partea doamnei Dr. Daniela Bucur și doamnei Eva Kovacs, reprezentante ale Clinicii MediSpa Dermatology & Plastic Surgery, un centru de avangardă în dermatologie, dermatocosmetică și chirurgie plastică. Vom explora împreună cum cele mai recente inovații și tratamente pot susține frumusețea naturală și sănătatea fiecărei femei, oferindu-ne încrederea de a străluci în fiecare zi.
 
În plus, colega noastră doamna Rodica Terec, terapeut Fohow, ne va introduce în lumea terapiei FOHOW, o abordare holistică care promovează vindecarea și echilibrul, arătându-ne cum această filozofie poate contribui la o viață mai plină și mai sănătoasă. Rodica o va avea ca invitată pe doamna Valentina Iacob, consilier în bunăstare, coach și terapeut care ne va îndruma pentru a găsi pacea interioară, a ne accesa bucuria din suflet pentru a trăi o viață împlinită.
 
Acest eveniment este o oportunitate extraordinară de a vă conecta cu alte femei remarcabile, de a împărtăși experiențe și de a descoperi noi modalități de a vă îngriji și de a vă îmbunătăți calitatea vieții. Vă așteptăm cu drag să ne alăturați în această călătorie inspirațională și transformatoare.
 
Locuri limitate de înscriere.
Participarea se face doar în baza completării formularului de înscriere:
 
formular înscriere
Data: 20 martie 2024
Interval orar: 17:30 – 20:00
Locație: Medispa Beauty Lounge, str. Republicii nr. 56 Cluj-Napoca
 
Partenerii evenimentului: Clinica MediSpa Dermatology & Plastic Surgery, Prăvălia OnLine, DarMedia
Întâlnirile noastre sunt dedicate femeilor antreprenor sau cu roluri de conducere a business-urilor. Doamnele care nu sunt membre OFA UGIR Cluj, dar doresc să ne cunoască, beneficiază de participare gratuită la prima întâlnire.
 
Dacă nu ești membră OFA UGIR, te invităm să completezi adeziunea:
 
cerere de adeziune

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *