Începând cu luna septembrie, suntem onorați să anunțăm faptul că doamna Oana Luca – consultant fiscal independent, fondator al EUROCOUNT&FISCAL&AUDIT S.R.L și Smart Accounting & Tax Solutions, membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România și membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, preia funcția de președinte al Organizației Femeilor Antreprenor din UGIR (OFA UGIR) filiala Cluj.
Cu o experiență profesională de peste 20 ani în domeniul consultanței fiscale, Oana Luca este în prezent consultant fiscal independent, membru al Camerei Consultanţilor Fiscali. Este implicată în activitatea de consultanţă fiscal judiciară şi extrajudiciară, specializată în consultanță fiscală locală şi internațională, preocuparea sa majoră fiind orientată către consilierea contribuabililor înainte și pe durata derulării inspecţiilor fiscale.
Expertiza sa profesională a fost acumulată şi prin prisma calităţii de expert contabil şi auditor financiar, fiind membru activ al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România începând cu anul 2004, respectiv al Camerei Auditorilor Financiari din România din anul 2006.
Oportunitatea de a-şi crea o cazuistică foarte vastă şi de a contribuii la realizarea de bune practici a avut-o în calitatea sa de asociat fondator si asociat coordonator in cadrul Casei de Insolvenţă Transilvania, echipă din care a ales să se retragă în anul 2013.
Cu o pregătire profesională solidă, Oana Luca a absolvit Facultatea de Stiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara in anul 1999, urmând ulterior cursurile Facultăţii de Drept şi cursuri post universitare în domenii precum Pieţe Financiare si Bursiere, Relaţii Economice Internaţionale, Drept Fiscal European, Dreptul Penal al Afacerilor sau Medierea Amiabilă a Conflictelor.
Are o gândire exhaustivă şi experienţă pluridisciplinară asimilată prin prisma consultanţei integrate de business pe care o practică cu success din anul 2002.
Prin angajamentul său față de educația permanentă, Oana Luca evidențiază importanța creșterii continue a cunoștințelor și abilităților. Aceasta se manifestă prin organizarea și susținerea de workshopuri și prezentări profesionale, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a mediului antreprenorial prin împărtășirea expertizei și promovarea schimbului constant de informații valoroase.
Crede în puterea comunităților și în potențialul acestora de a produce schimbări pozitive și de a influența dezvoltarea socială, economică sau culturală a unei a societății noastre în general, fapt pentru care este membru activ al APAR – Asociatia pentru Antreprenoriat din România, al AFA – Asociației de Afaceri Cluj și al OFA UGIR – Organizația Femeilor Antreprenor din România.
Îi urăm ”Bun venit!” în mod oficial colegei noastre Oana Luca, ne bucurăm că a ales să se implice în mod activ alături de patronatul OFA UGIR și să contureze diferite oportunități de promovare al antreprenoriatul feminin, atât la nivel regional, cât și național.