OFA UGIR – partener oficial al evenimentului cultural caritabil: lansarea cărții “Nu mă mai tem!” de Gabriela ĐUKANOVIĆ

Colecția NOUA SPIRITUALITATE coordonată de Prof. Dr. Constantin Dumitru DULCAN a adăugat un nou titlu: “Nu mă mai tem!” de Gabriela ĐUKANOVIĆ.

Președintele OFA UGIR București, Carmen CHITAFES, a sprijinit apariția volumului și alături de Editura Școala Ardeleană și de Clubul Marile Cărți, a organizat lansarea cărții pe 10 decembrie, la Sala Dalles din București.

Descoperă intervenția doamnei Carmen CHITAFES aici:

OFA UGIR a creat oportunitatea pentru publicul numeros să-i întâlnească pe cei ce au răspuns cu generozitate la invitația de a fi alături de autoarea Gabriela ĐUKANOVIĆ, dedicându-ne timpul lor:

  • Prof.Dr. Constantin Dumitru DULCAN
  • editorul și poetul Vasile-George DÂNCU
  • scriitorul Mihail NEAMȚU

Gabriela ĐUKANOVIĆ a cedat sumele din vânzarea cărții “Nu mă mai tem!” proiectului de combatere a delicvenței juvenile derulat de Asociația “JUSTIȚIE PENTRU MINORI”, coordonată de av. Geta Lupu.

Descoperă intervenția doamnei avocat Geta LUPU aici:

Nu mă mai tem este menită să combată delincvența și agresiunea din lumea în care trăim, pentru a ne dărui atât nouă, cât și copiilor noștri, libertatea de a nu ne mai teme pentru propria siguranță, de a trăi mâine într-o lume mai bună, plină de Iubire și armonie și de a ne ajuta să ne eliberăm de prejudecăți. Și, cum nimeni niciodată n-a reușit și nici nu va reuși să realizeze ceva de unul singur, tot așa nimeni și nimic nu funcționează separat.

Individualitatea este doar o iluzie, noi suntem un ÎNTREG, iar cu toții suntem Unul!” – Gabriela ĐUKANOVIĆ

Despre autoare:

Schimbaţi-vă vechea percepţie de a conștientiza lucrurile și, astfel, veţi descoperi că tot ceea ce atingem cu Iubire se transformă-n Iubire!”

Gabriela Đukanović s-a născut în 1979, în orașul Drobeta-Turnu Severin, România. Fostă jucătoare de handbal. Campioană a României, cu Oltchim Râmnicu Vâlcea și Rapid București, campioană a Croației, cu Podravka Koprivnica, și a Muntenegrului, cu ŽRK Budućnost. Câștigătoare a Trofeului EHF în 2006, cu ŽRK Budućnost.

Campioană Europeană și Mondială de Tineret cu Naționala României.

A terminat studiile de masterat la Universitatea din Craiova, în prezent doctorand la Universitatea din Muntenegru.

Debut literar în 2018, cu volumul Više se ne bojim (Nu mă mai tem), publicat în Serbia și Muntenegru. Volumul apărut în limba română a fost rescris și îmbogățit de autoare, căpătând o identitate nouă. Cartea marchează debutul literar în limba țării-mamă.

Lansarea de carte s-a finalizat cu sesiune de autografe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *