Protocol de colaborare instituțională între OSIM și OFA UGIR

Pe 8 iunie, la Bacău, a avut loc cea de a X-a Conferință Națională marca OFA UGIR: ”Dezvoltarea afacerilor: între nevoia de finanțare și potențialul imens al femeilor antreprenor”, ce a adunat la Fiald Hotel & Spa peste 80 de antreprenori din întreaga regiune de dezvoltare N-E. 

Astfel, această ediție aniversară a oferit prilejul de a anunța oficial semnarea Protocolului de colaborare între OFICIUL DE STAT PENTRU INVENŢII ŞI MĂRCI – OSIM și Organizația Femeilor Antreprenor din UGIR.

Acordul de parteneriat a fost consemnat prin semnare reciprocă de către Mirabela Miron – Președinte OFA UGIR și Daniela DragomirȘef Serviciu Comunicare și Marketing Operațional OSIM, ce a reprezentat poziția oficială a instituției și prin participarea în calitate de speaker în cadrul panelului IMM-urile la răscrucea dintre granturi europene, instrumente financiare și inovare.

Scopul acestei colaborări instituționale este de a promova programele şi proiectele care urmăresc susţinerea inovării, competitivitatea și profitabilitatea ca factori de creștere economică, cu atenție aparte pentru promovarea femeilor antreprenor.

Printre obiectivele acestui parteneriat se numără susţinerea reciprocă pe plan local, regional și național în demersurile a căror finalitate este promovarea datelor/informațiilor/cunoștințelor privind protecția proprietății intelectuale, a brevetelor, mărcilor, desenelor industriale, etc. în intereselor întreprinzătorilor și a companiilor românești.

Suntem onorate să fim primul patronat care semnează parteneriatul cu OSIM, pentru că ne dorim să sprijinim membrele noastre, dar și întreaga comunitate românească de afaceri să conștientizeze avantajele și profitul suplimentar ce pot fi obținute ca urmare a protecției proprietății intelectuale pe baza legislației în vigoare referitoare la protecția obiectelor dreptului de proprietate industrială.

Daniela Dragomir, Șef Serviciu Comunicare și Marketing Operațional, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) a punctat că proprietatea industrială este un instrument de creștere a competitivității și, respectiv, de internaționalizare.

De asemenea, a invitat antreprenorii participanți să-și dezvolte busiessurile, prin înregistrarea drepturilor, altfel, riscul de a pierde munca alocată pentru inovare se poate pierde, prin preluarea rezultatului inovației. Atenție este necesară pentru toate cele 3 componente ale proprietății industriale: brevet de invenție; marcă, indicație georgrafică; desene și modele.

Totodată a menționat că EUIPO sprijină antreprenorii, oferind acoperirea costurilor pentru protejarea drepturilor de proprietate industrială la nivel european. A atras atenția și asupra termenului de valabilitate a dreptului protejat. Sunt invitați antreprenorii să contacteze OSIM pentru a discuta spețele lor concrete și pentru a primi ghidare în sensul de a alege cea mai potrivită soluție pentru protejarea invențiilor, mărcilor lor.

Descoperă mai multe informații și concluziile conferinței naționale – AICI. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *